1. Introducere (10 min):

Explicați că, pe parcursul activității, comunicarea se va realiza exclusiv prin limbaj corporal, fără a fi permise cuvintele în timpul procesului de creare a imaginilor. O persoană va fi „sculptorul”, care îi modelează cu blândețe pe ceilalți („lutul”) într-o imagine, folosind doar atingerea. Subliniați în mod clar importanța consimțământului: orice persoană care are rolul de „lut” poate refuza în orice moment să fie atinsă sau poate alege să nu participe deloc. Demonstrați, împreună cu un voluntar, cum arată o modelare blândă și respectuoasă — arătând atingeri adecvate la nivelul umerilor și brațelor și poziționarea capului, respectând în același timp limitele personale.

2. Activități de încălzire (15 minute):

Pentru această parte, facilitatorul poate selecta activități relevante din capitolul suplimentar de la finalul Toolbox-ului (de exemplu, conștientizarea corpului, exerciții de încredere sau lucrul cu emoțiile), pentru a sprijini conectarea grupului, prezența și exprimarea.

3. Explorarea individuală a imaginii (15 minute):

Înainte de realizarea „sculpturilor” de grup, fiecare persoană își creează propria statuie individuală care exprimă o emoție sau o situație. Exersați în perechi atât rolul de sculptor, cât și pe cel de lut — participanții modelându-se pe rând unul pe celălalt. Acest lucru îi ajută să se familiarizeze cu procesul și cu atingerea implicată înainte de a trece la activități de grup mai complexe.

4. Imaginea reală – realitatea actuală (20 minute):

Alegeți un sculptor, care poate fi fie un voluntar, fie un facilitator. Sculptorul creează o imagine care prezintă realitatea actuală a unei probleme identificate împreună de grup (de exemplu, excluziunea la școală, inegalitatea la locul de muncă, controlul în familie, bullying-ul, sărăcia și discriminarea). Sculptorul modelează fizic mai multe persoane în cadrul imaginii, fără să vorbească.

După finalizarea imaginii, grupul observă imaginea înghețată în tăcere timp de 1-2 minute, apoi discută:

• Ce vedeți în această imagine? Mai întâi descrieți-o obiectiv.
• Unde se află puterea? Cine o deține? Cine nu o deține?
• Ce relații există între personaje?
• Ce emoții sunt vizibile și exprimate prin corp?
• În ce fel reflectă aceasta realitatea pe care o cunoaștem?

5. Imaginea ideală – viitorul dorit (15 minute):

Același sculptor sau o altă persoană creează o imagine care prezintă viitorul dorit — cum ne-am dori să arate lucrurile dacă opresiunea ar fi depășită. Nu este vorba despre fantezie, ci despre o schimbare realizabilă. Grupul observă și discută diferențele față de imaginea reală. Ce s-a transformat? Ce relații noi există?

6. Imaginile de tranziție vor fi utilizate pentru a ilustra drumul către schimbare într-un segment de 15 minute.

Aici exercițiul capătă forță: care sunt pașii concreți dintre imaginea reală și imaginea ideală? Grupul creează 2-3 imagini intermediare care prezintă parcursul transformării. Ce trebuie să se întâmple pentru a trece de la opresiune la eliberare? Aceste imagini fac schimbarea concretă și vizibilă.

7. Dinamizare (10 minute, opțional, dar cu impact puternic):

Aduceți imaginile la viață în mișcare extrem de lentă (ca la viteza 0,25x), ilustrând transformarea fizică de la real la ideal. Participanții își mișcă trupurile de-a lungul acestui parcurs.

0. Pregătirea grupului (20–30 min, înainte de începerea sesiunii):

Înainte ca sesiunea să înceapă pentru întregul grup, facilitatorul lucrează împreună cu toți participanții pentru pregătire. Explicați clar ce este Teatrul Forum: ce este anti-modelul, ce face Jokerul și ce sunt invitați să facă spect-actorii. Identificați sau confirmați împreună o temă bazată pe experiențele reale ale participanților.

Un subgrup mic (4–6 voluntari) creează și repetă scena anti-modelului cu sprijinul facilitatorului, în timp ce restul grupului devine grup de spect-actori. Dacă grupul este mai mare (10–12 participanți), îi puteți împărți în două grupuri, fiecare creând și interpretând o scenă de teatru diferită.

Acordați timp pentru o repetiție scurtă și o încălzire (alegeți 2–3 activități din capitolul suplimentar de la finalul Toolbox-ului, în funcție de nevoile grupului). După ce fiecare participant își înțelege rolul și scenele sunt pregătite, poate începe sesiunea propriu-zisă.

1. Introducere (10 min):

Întâmpinați publicul (care poate include atât tineri care nu fac parte din piesă, cât și membri ai comunității) și explicați conceptul de Teatru Forum. Subliniați faptul că vor urmări o scenă în care o persoană se confruntă cu opresiune sau nedreptate. După ce o văd o dată, pot interveni strigând „STOP!” și urcând pe scenă pentru a încerca soluții diferite. Clarificați faptul că nu există soluții „magice”, deoarece explorăm împreună posibilități realiste. Jokerul facilitează procesul, dar nu oferă răspunsuri. Activitatea se bazează pe înțelepciune colectivă și experimentare.

Roluri în Teatrul Forum

Jokerul (Facilitatorul):
Jokerul ghidează procesul de Teatru Forum. Explică regulile, încurajează participarea publicului și menține discuția constructivă și respectuoasă. Jokerul nu oferă soluții, ci ajută grupul să exploreze posibilități.

Protagonistul
Protagonistul este personajul principal care se confruntă cu opresiunea. Acesta dorește să realizeze ceva, dar este blocat de persoane, sisteme sau norme sociale. Povestea se concentrează pe lupta sa. NOTĂ IMPORTANTĂ: Spect-actorii pot înlocui acest personaj, dar nu îi pot modifica fundamental personalitatea sau motivația.

Oprimatorul/Oprimatorii:
Oprimatorii sunt personajele care mențin sau consolidează opresiunea. Pot acționa intenționat sau inconștient și reprezintă adesea structuri de putere (figuri de autoritate, instituții, presiune socială). NOTĂ IMPORTANTĂ: Spect-actorii nu pot înlocui aceste personaje în intervențiile lor.

Actorii:

Actorii interpretează scena inițială și o reiau de mai multe ori. Ei reacționează realist la intervenții, menținând logica situației în loc să le permită spectatorilor să „câștige” cu ușurință (să rezolve conflictul/opresiunea).

Aliați/Personaje neutre (opțional):
Acestea sunt personaje care pot susține protagonistul sau pot rămâne neutre. Ele contribuie la ilustrarea modului în care sistemele de opresiune și inegalitate funcționează în viața de zi cu zi și îi invită pe participanți să exerseze posibile acțiuni pentru schimbare într-un mediu sigur. Ele pot interveni în situație și pot deveni personaje-cheie în testarea diferitelor strategii de schimbare.

Spect-actorii, adică participanții din public, nu sunt spectatori pasivi. Ei sunt invitați să oprească reprezentația, să înlocuiască protagonistul și să încerce acțiuni alternative pentru a schimba situația. Această practică transformă spectatorii în „spect-actori”.

2. Prezentarea anti-modelului (20 minute):

Actorii interpretează o scenă pregătită care prezintă o situație de opresiune sau nedreptate. Exemplele pot include discriminarea la locul de muncă, bullying-ul, conflictele familiale, nedreptățile legate de locuire, hărțuirea din partea poliției, barierele educaționale și discriminarea în domeniul sănătății. Scena trebuie să se încheie fără rezolvarea opresiunii, protagonistul fiind incapabil să depășească situația. Mențineți scena realistă, relevantă pentru experiențele reale ale participanților și cu o durată de aproximativ 5–7 minute.

3. Discuția inițială – Facilitarea Jokerului (10 minute):

Jokerul conduce analiza adresând întrebări precum: Ce s-a întâmplat în scenă? Cine a fost oprimat? Cine a fost oprimatorul? Ce a făcut dificilă schimbarea situației pentru protagonist? Ce emoții ați observat? Ce dinamici de putere au fost prezente? Această analiză critică îi pregătește pe participanți pentru intervenții informate.

4. A doua prezentare, cu intervenții din partea publicului (40 minute):

Scena este reluată de la început. Jokerul îi invită pe spect-actori (publicul) să strige „STOP!” în orice moment și să intre în scenă, înlocuind protagonistul pentru a încerca o abordare diferită. Jokerul trebuie să fie, de asemenea, pregătit să strige primul „STOP!”, dacă este nevoie, pentru a încuraja participarea, până când publicul se simte suficient de confortabil pentru a interveni și a se implica.

Reguli principale:

• Spect-actorii pot înlocui doar personajul oprimat sau personajele neutre, nu oprimatorul (ne putem schimba doar pe noi înșine, nu îi putem forța pe ceilalți să se schimbe)
• Actorii rămân în rol și opun o rezistență realistă — fără victorii ușoare
• Jokerul oprește intervențiile care propun soluții „magice” sau nerealiste (fără Superman care apare din senin!).
• Mai mulți participanți trebuie să încerce abordări diferite
• După fiecare intervenție (3-5 minute), discutați pe scurt: Ce a funcționat? Ce nu a funcționat? De ce? Ce s-ar putea întâmpla în continuare?
• Încurajați dezvoltarea intervențiilor anterioare

1. Introducere (10 minute)

Prezentați regulile de aur ale improvizației: acceptați ceea ce oferă partenerul vostru („Da”), apoi construiți mai departe pornind de la acel lucru („și…”). În loc să blocați ideile sau să spuneți nu, adăugați ceva nou, astfel încât scena să continue și să rămână colaborativă.

Subliniați importanța de a vă susține partenerul de joc și de a-l ajuta să se pună în valoare prin cooperare și sprijin. Explicați că, în improvizație, nu există greșeli – doar oportunități – și că orice poate fi folosit în mod creativ. Evidențiați importanța implicării totale, deoarece o participare ezitantă limitează energia și plăcerea activității.

Consolidați ideea că grupul învață împreună, se susține reciproc și că experiența greșelilor și a incertitudinii reprezintă o parte valoroasă a procesului.

Puteți rezuma principiile și într-o listă simplă pentru participanți:

• Spune: „Da, și…”
• Susține-ți partenerul și ajută-l să se pună în valoare.
• Nu există greșeli – doar oportunități.
• Fii prezent și implică-te pe deplin.
• Ascultă și reacționează – nu planifica dinainte.
• Bucură-te de proces și îndrăznește să îți asumi riscuri.

2. Jocuri de încălzire (20 minute)

Pentru încălzire, facilitatorul poate alege exerciții relevante din capitolul suplimentar de la finalul Toolbox-ului. Selectați activități care susțin concentrarea, conectarea și energia grupului, în funcție de nevoile acestuia.

3. Activități principale (alegeți în funcție de nivelul grupului)

Exerciții pentru începători (20-30 minute)

„Poveste dintr-un singur cuvânt”:

Participanții stau în picioare sau așezați într-un cerc. Împreună creează o poveste spunând câte un cuvânt pe rând, în ordinea cercului. Fiecare persoană adaugă un singur cuvânt atunci când îi vine rândul.

Scopul este de a crea o poveste coerentă și, în același timp, de a exersa ascultarea activă, prezența și capacitatea de a accepta contribuțiile celorlalți („Da, și…”). Încurajați participanții să nu analizeze prea mult, ci să mențină povestea în mișcare.

„Freeze Tag”:

Doi participanți încep să improvizeze o scenă scurtă. În orice moment, o persoană din public poate striga „Înghețați!”, iar cei doi actori trebuie să se oprească exact în pozițiile în care se află.

Noua persoană atinge unul dintre actori pe umăr, îi ia locul, păstrează aceeași poziție corporală și începe o scenă complet nouă, inspirată de această poziție.

Exercițiul îi ajută pe participanți să gândească creativ și să reacționeze rapid.

„Poveste dirijată”:

Facilitatorul are rolul unui dirijor și indică diferiți participanți, care continuă apoi povestea. Participanții pot vorbi doar atunci când facilitatorul îi indică și trebuie să se oprească atunci când acesta trece la altcineva.

Exercițiul dezvoltă concentrarea, gândirea rapidă și colaborarea, deoarece povestea este creată împreună într-un mod imprevizibil.

„Repetarea emoțională”:

Doi sau mai mulți participanți improvizează o scenă simplă. După un timp scurt, facilitatorul îi oprește și le cere să joace din nou aceeași scenă, dar cu o altă emoție (de exemplu, bucurie, furie, frică sau entuziasm).

Situația rămâne aceeași, dar tonul emoțional se schimbă. Exercițiul îi ajută pe participanți să exploreze modul în care emoțiile influențează comunicarea și comportamentul.

Exerciții de nivel intermediar (20-30 minute)

Introduceți „Party Quirks”, în care un participant este gazda unei petreceri, iar invitații sosesc cu trăsături de caracter sau comportamente secrete pe care gazda trebuie să le ghicească.

Realizați „Slide Show”, în care participanții creează o poveste pornind de la fotografii de vacanță inventate. O persoană spune povestea, iar ceilalți creează imaginile folosindu-și corpurile.

Folosiți „Panelul de experți”, în care participanții joacă rolul unor experți care răspund la întrebările publicului despre subiecte inventate.

Încercați „Schimbul de personaje”, în care două personaje dintr-o scenă preiau treptat personalitățile unul altuia.

Includeți recuzită, cerând participanților să transforme un obiect ales aleatoriu în cât mai multe lucruri diferite.

Exerciții avansate (20-30 minute)

Facilitați improvizația de lungă durată, în care participanții dezvoltă o poveste improvizată mai lungă, de 10-15 minute, pornind de la o singură idee sau sursă de inspirație.

Introduceți „Harold”, un exercițiu structurat de improvizație de lungă durată, în care teme și referințe recurente sunt folosite pe parcursul poveștii.

Folosiți „Monolog-scenă”, în care un participant spune o poveste personală adevărată, iar ceilalți creează scene improvizate inspirate din povestire.

Explorați jocurile de statut, în care accentul este pus pe dinamica puterii prin personaje cu statut ridicat sau scăzut.

4. Revenire și reflecție (10 minute)

Încheiați sesiunea cu un exercițiu calm de revenire, urmat de o reflecție comună.

Încurajați participanții să împărtășească:

• Cum se simt.
• Ce au învățat.
• Ce li s-a părut dificil.
• Ce le-a plăcut la activitate.

1. Introducere (15 min):

Prezentați istoria teatrului de umbre. Explicați că a apărut în China și India cu peste 2.000 de ani în urmă, s-a răspândit de-a lungul Drumului Mătăsii și a devenit o tradiție culturală în multe părți ale lumii. Prezentați principiul de bază al formării umbrelor: o sursă de lumină, un obiect și un ecran. Demonstrați câteva umbre simple realizate cu mâinile. Subliniați transmiterea poveștii prin formă și mișcare, mai degrabă decât prin cuvinte.

2. Încălzire (20 min):

Pentru această parte, facilitatorul poate selecta activități relevante bazate pe umbre din capitolul suplimentar de la finalul Toolbox-ului (de exemplu, explorarea umbrelor, experimentarea dimensiunilor, ghicirea formelor sau compoziții de umbre realizate în grup), pentru a-i ajuta pe participanți să înțeleagă principiile de bază ale formării umbrelor și să își dezvolte creativitatea și interacțiunea în grup.

3. Sesiunea 1: Crearea marionetelor (60-90 min):

Alegeți sau creați o poveste împreună cu participanții. Aceasta poate fi o poveste populară, o experiență personală sau o poveste originală dezvoltată de grup. Încurajați realizarea unor personaje simple, cu siluete clare și puternice. Desenați personajele pe carton sau hârtie neagră și decupați-le cu atenție, oferind sprijin acolo unde este necesar. Adăugați elemente mobile, precum brațe sau picioare, dacă doriți, pentru a face marionetele mai expresive. Atașați marionetele de bețișoare sau mânere din sârmă și testați-le pe ecran, alocând timp pentru ajustări. Adăugați detalii simple cu markere, păstrând accentul pe siluete clare și ușor de recunoscut.

Sesiunea 2: Dezvoltarea poveștii și repetiția (60 minute)

Ghidați grupul în structurarea poveștii, definind clar începutul, mijlocul și finalul. Exersați manipularea marionetelor, concentrându-vă pe mișcări fluide și coordonate. Adăugați narațiune, dialog sau muzică pentru a îmbogăți spectacolul. Experimentați cu efecte de umbră precum suprapunerea, schimbarea dimensiunilor și crearea intrărilor și ieșirilor din scenă. Repetați tranzițiile dintre scene și atribuiți roluri clare în cadrul grupului, inclusiv mânuitori de marionete, naratori și responsabili pentru efectele sonore. Sprijiniți grupul în identificarea și rezolvarea problemelor tehnice, precum ajustarea iluminării sau încurcarea marionetelor.

Sesiunea 3: Spectacolul (30–45 minute)

Pregătiți ecranul și iluminarea astfel încât umbrele să fie clare și eficiente. Poziționați interpreții în spatele ecranului și publicul în fața acestuia. Prezentați spectacolul de teatru de umbre, aplicând toate abilitățile exersate în timpul repetițiilor. După spectacol, organizați o scurtă sesiune de întrebări și răspunsuri pentru a încuraja interacțiunea și reflecția asupra poveștii și a procesului creativ.

1. Definiți scopul și tema:

Stabiliți tema principală a labirintului (de exemplu, identitate, încredere, incluziune, alegeri de viață, memorie). Alegeți 1–3 întrebări-cheie pe care doriți ca participanții să le poarte cu ei de-a lungul călătoriei.

2. Alegeți locația și configurați traseul:

Alegeți un spațiu non-teatral (în interior sau în aer liber) care poate fi transformat în siguranță într-un traseu fix. Stabiliți o succesiune clară de „puncte de întâlnire” (stații) și ordinea în care participanții le vor parcurge.

3. Proiectați stațiile și întâlnirile:

Creați scene sau interacțiuni scurte pentru fiecare stație. Stabiliți ce urmărește să provoace fiecare întâlnire (emoție, reflecție, alegere, concentrare senzorială). Păstrați interacțiunile simple, clare și coerente cu dramaturgia generală.

4. Planificați elementele senzoriale și instrumentele de dezorientare:

Decideți în ce mod vor fi filtrate simțurile (adesea prin limitarea vederii) și ce mijloace vor fi utilizate (întuneric, legarea ochilor, indicii sonore, obiecte tactile, mirosuri, temperatură). Asigurați-vă că aceste elemente au un scop și nu devin copleșitoare.

5. Creați pragul de intrare și zona de așteptare:

Amenajați o „zonă de așteptare” în care participanții sosesc și se desprind treptat de realitatea cotidiană. Concepeți un moment puternic de trecere care să semnaleze intrarea în lumea labirintului (de exemplu, o instrucțiune ritualică, o chemare misterioasă, o intrare ghidată sau un obiect simbolic).

6. Atribuiți rolurile și pregătiți echipa:

Desemnați un facilitator care să gestioneze timpul și fluxul participanților. Atribuiți actori/facilitatori fiecărei stații și clarificați-le rolul, limitele și tonul emoțional pe care trebuie să îl mențină. Informați întreaga echipă despre siguranță, consimțământ și modul de reacție la răspunsurile participanților.

7. Pregătiți scenografia, recuzita, sunetul și iluminarea:

Amenajați fiecare stație folosind materiale puține, dar alese intenționat. Testați nivelurile de lumină și sunet pentru a asigura o atmosferă coerentă și deplasarea în siguranță. Folosiți obiecte simbolice care invită la interpretare, în loc să explice direct sensul (de exemplu, o frânghie poate reprezenta restricția sau conexiunea, o oglindă poate sugera autoreflecția, un scaun poate deveni un loc al așteptării sau al autorității, iar o bucată de material textil poate crea un sentiment de protecție sau de tranziție).

Poate fi util să includeți și câteva elemente concrete care să ghideze experiența. De exemplu, un rol poate fi construit printr-o acțiune simplă, o replică scurtă, o mișcare repetată sau o interacțiune de mici dimensiuni cu participantul.

Puteți explora și diferite modalități de stimulare a simțurilor, precum limitarea vederii (de exemplu, prin folosirea unei legături pentru ochi) sau lucrul cu atingerea, sunetul ori mirosul, în funcție de atmosfera pe care doriți să o creați.

8. Realizați o parcurgere completă de test:

Faceți cel puțin o repetiție completă cu întreaga echipă. Verificați durata, tranzițiile, claritatea instrucțiunilor și intensitatea emoțională a fiecărei stații. Remediați orice problemă de siguranță, precum obstacole, podele alunecoase sau indicații neclare.

9. Informați publicul înainte de intrare:

Explicați procesul în termeni simpli. Subliniați consimțământul, confidențialitatea și dreptul de a pune pauză sau de a opri experiența în orice moment. Întrebați despre alergii, nevoi de mobilitate, sensibilități senzoriale sau orice alt element care ar putea afecta siguranța.

10. Începeți călătoria (intrarea publicului, pe rând):

Trimiteți participanții (membrii publicului) în labirint individual (sau în grupuri foarte mici), de obicei la intervale de 5–10 minute. Mențineți un flux constant, astfel încât participanții să nu se întâlnească între ei în interior.

11. Mențineți fluxul și siguranța emoțională pe parcursul experienței:

Facilitatorul responsabil de flux monitorizează timpul și distanța dintre participanți. Actorii de la stații se adaptează fiecărui participant, menținându-se în limitele convenite. Asigurați prezența unei persoane disponibile pentru sprijin emoțional în cazul în care un participant are nevoie să facă o pauză sau să iasă.

12. Încheiați experiența și facilitați revenirea:

Asigurați o stație finală clară sau un ritual de ieșire care să îi ajute pe participanți să revină la realitatea obișnuită. Oferiți apă, un spațiu liniștit și timp pentru acomodare înainte de discuția de grup.

13. Facilitați reflecția și discuția de încheiere:

Organizați o reflecție structurată folosind întrebări deschise. Oferiți modalități diferite de reflecție: discuție, scris, desen și reflecție în tăcere. Încurajați participanții să împărtășească doar ceea ce se simt confortabil să exprime.

14. Colectați feedback și documentați învățarea:

Colectați feedback scris scurt sau realizați o rundă rapidă de evaluare. Documentați observațiile facilitatorilor și actorilor (ce a funcționat, ce a fost dificil și ce ar trebui ajustat data viitoare).

1. Organizarea grupului:

Împărțiți grupul mare de participanți în perechi. Explicați că activitatea se concentrează pe imaginație, explorare senzorială și povestire colaborativă.

2. Partea întâi: Atingere și crearea personajului – Activitatea „Cel care simte”:

Un participant din fiecare pereche este legat la ochi. Acestuia i se oferă un obiect pe care să îl țină și să îl exploreze folosindu-și doar simțul tactil. În timp ce ține obiectul, răspunde la următoarele întrebări:

• Din ce crezi că este făcut?
• Ce culoare crezi că are?
• Dacă ar fi un bărbat sau o femeie, ce ar fi?
• Dă-i un nume.
• Câți ani are?
• Cu ce se ocupă? Unde lucrează?
• Care sunt pasiunile sale?
• Ce nu îi place?
• Gândește-te la o frază pe care o repetă mereu.
• Ce și-ar dori să realizeze?

Al doilea participant, care nu este legat la ochi, notează toate răspunsurile pe o foaie de hârtie.

3. Partea a doua: Miros și crearea cadrului – „Cel care miroase”:

După ce au fost oferite toate răspunsurile pentru prima parte, rolurile se schimbă. Al doilea participant este legat la ochi și invitat să miroasă diferite arome sau fructe. Pe baza mirosului, răspunde la următoarele întrebări:

• Îți place mirosul?
• Ai mai simțit acest miros? Unde?
• Imaginează-ți că ești într-un loc care miroase astfel. Unde te afli?
• Cum arată locul?
• Cine mai este acolo?
• Ce se întâmplă?
• Ce faci?
• Cum te simți?
• Ce ai vrea să faci?
• De ce nu poți să faci acel lucru?

Toate răspunsurile sunt notate de partener pe o foaie de hârtie separată.

4. Crearea și negocierea poveștii:

După ce ambele seturi de întrebări au primit răspunsuri, perechea este invitată să creeze o poveste comună folosind răspunsurile colectate. Participanții discută și negociază ce elemente doresc să includă și cum se conectează personajul cu cadrul. Scopul este să ajungă la o versiune finală a poveștii care să combine ambele perspective.

5. Crearea și prezentarea benzii desenate:

După finalizarea poveștii, participanții creează o bandă desenată pe baza narațiunii lor. Ei ilustrează momentele-cheie ale poveștii, concentrându-se pe personaje, cadru și emoții. După finalizare, fiecare pereche își prezintă banda desenată în fața grupului mare și vorbește pe scurt despre procesul creativ.

Etapa 1 – Balonul (20–30 minute)

Întâmpinați participanții și explicați pe scurt parcursul sesiunii: joc → explorare → liniște. Subliniați că fiecare etapă este voluntară și că participanții se pot retrage în orice moment.

• Invitați participanții să stea în picioare într-un spațiu deschis. Rugați-i să închidă pentru scurt timp ochii și să își imagineze că țin în mână un balon dezumflat. Vor mima ridicarea lui, umflarea și atribuirea unei dimensiuni, culori și forme specifice.
• Fiecare participant își umflă balonul imaginar și îl prezintă unui partener sau grupului — culoare, dimensiune, textură, personalitate. Acest lucru activează imaginația și spiritul ludic.
• Participanții trebuie acum să își mențină balonul imaginar permanent în aer, folosind orice parte a corpului, în timp ce îndeplinesc simultan sarcini simple de grup stabilite de facilitator: prezintă-te la trei persoane; găsește un interes comun cu cineva; traversează camera împreună cu o altă persoană. Cerința de a menține balonul în aer adaugă o dimensiune ludică și evidențiază modul în care mintea gestionează solicitări concurente.

Etapa 2 – Cele trei întrebări (45–60 minute)

Prezentați cele trei întrebări orientative pe o tablă sau pe un flipchart:

• Ce îți dorești cu adevărat?
• Ce te împiedică să obții acel lucru?
• Ce poți face în această privință?

Explicați că aceste întrebări provin din Analiza Tranzacțională și sunt folosite ca instrument practic pentru a sprijini reflecția și capacitatea personală de acțiune. Ele nu reprezintă o formă de terapie — participanții sunt cei care își cunosc cel mai bine propriile răspunsuri.

Participanții trebuie să își mențină balonul imaginar în aer în permanență pe parcursul exercițiului.

Apoi, participanții formează perechi. Pe rând, își adresează și răspund la fiecare întrebare. Persoana care pune întrebarea trebuie să o repete de mai multe ori înainte de schimbarea rolurilor, pentru a-i permite partenerului să aprofundeze și să răspundă mai sincer.

Etapa 3 – Meditația (15–20 minute)

Invitați participanții să se așeze sau să se întindă confortabil. Reduceți intensitatea luminii, dacă este posibil. Ghidați meditația lent, cu pauze lungi între propoziții. Mai jos este un text orientativ pe care facilitatorii îl pot adapta:

„Găsește o poziție confortabilă, fie așezat, fie în picioare, și închide ușor ochii sau lasă-ți privirea să se relaxeze. Inspiră lent… și expiră, îndreptându-ți atenția către corp și observând cum te simți în acest moment, fără să încerci să schimbi nimic. Acum, imaginează-ți balonul pe care l-ai ținut în timpul activității — culoarea lui, forma lui, felul în care se mișca. Observă cum a fost să îl menții în aer, efortul, atenția, poate chiar distragerea pe care o crea. Încet, lasă balonul să se apropie de tine și permite-i să se odihnească — nu mai trebuie să îl menții în aer. Respiră. Acum imaginează-ți că îi dai drumul, urmărindu-l cum se îndepărtează, din ce în ce mai sus, până când dispare. Adu-ți atenția înapoi la respirație, la corp și la spațiul din jurul tău. Întreabă-te ușor: Ce îmi doresc cu adevărat? Nu este nevoie să găsești un răspuns perfect — doar observă ce apare. Mai inspiră o dată profund… și expiră lent. Când ești pregătit, deschide ușor ochii.”